Salut,

Zilele trecute am fost pe valea Oltului la manastirea Cozia si a fost foarte frumos....

Era seara, deja intuneric, Oltul foarte mare si mai nimeni in preajma inafara de oamenii locului. A fost intr-o oarecare masura impresionant dar cum nu intentionez sa-mi diluez povestea in detalii mult prea pline de poezie o sa incerc sa ajung mai repede la subiect.

Am ajuns si la fantana plina de banuti-dorinte si cu greu lasat de pragmatismul care imi zicea ca vraja nu poate functiona, zic hai sa arunc si eu un banut.

- "In fond nu am mai nimic de pierdut" imi zic dupa un calcul simplu... si apoi nici Ilie nu a parut prea deranjat cand l-am buzunarit impreuna cu Florentina in cautare de monede... asa ca iata-ma cu banul in mana in fata apei, pregatit sa imi pun dorinta.

Ei toate bune, dar DILEMA mare:
-"ce dorinta sa imi pun???? Pai foarte simplu "sa imi mearga bine cu..." - inghet...
-"pai asta e dorinta? sa imi doresc atat de putin?" - daca tot se va implini de ce sa nu imi doresc sa fie pace in lume? sau sa nu mai fie foamete in tarile din lumea a treia? sau orice altceva cu mult mai mare impact si semnificatie... hmmm... ma simt ca o concurenta de miss Univers sau ca personajul unui film american cand e pus sa aleaga intre binele lui sau al intregii omeniri.

Ma uit la banutii de pe fundul apei si incerc sa intuiesc ce sperante ascund fiecare din ei. Oare cate din ele erau egoiste si nesemnificative? Probabil ca toate, dar are asta importanta asa mare acum?...

Imi vad chipul reflectat in apa fantanii ce indeplineste dorinte si un gand imi strafulgera mintea:
- "Oare asta inseamna cumva ca doar de mine depinde daca dorintele mi se transforma in realitate sau raman doar vise?"

Hmmm interesanta idee dar totusi mult prea complicat... O sa mai meditez la asta in zilele ce vor urma...

Acum doar imi pun dorinta si arunc banul.

Cucuruz (plin de dorinte)